duminică, 12 decembrie 2010

Măştile...

   Fiecare mască pe care o laşi să cadă spune povestea unei neputinţe sau a unei vinovăţii. Fiecare mască adăugată anunţă că iţi lipseşte ceva, că ceva trebuie revizuit, schimbat şi remodelat la propria persoană. Fiecare mască iubită şi apoi uitată în cutia din geamantanul plin al falselor împliniri te zguduie puţin. Fiecare mască dorită cu ardoare şi apoi abandonată cu bunăvoinţă vorbeşte despre puterea individuală de transformare. Fiecare mască care ţi se oferă te vrea pe tine în locul ei. Ultima mască este surghiun şi abandon. Este capitularea ta supremă, chiar... în faţa ta.
   Măştile sunt paturile în care ne ţinem sufletul la cald şi la adăpost. Dar din când în când trebuie să renunţăm la ele, la măştile şi iluziile noastre. Uneori, cameleonul trebuie să dispară, uneori trebuie să-i facă loc EU-lui în stare pură. Măştile ne cer să fie puse şi mai apoi distruse. Noi, oamenii, ne încăpăţânăm însă să le păstrăm pentru prea mult timp. Mereu, mereu vrem mai mult timp... (Dana Negoiţă)


sâmbătă, 4 decembrie 2010

Interviu cu Dumnezeu


- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că:  se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc să fie copii; îşi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea;  se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul;  trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că:  durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece;  un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin;  există oameni care iubesc dar, pur şi simplu, încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit ;  nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici... Intotdeauna.

(sursa http://astrologykom.blogspot.com/ - codul omega)