Femeile devin mediatic si politic interesante doar cand isi risca viata, nu cand o dau, cand o cresc, cultiva, educa, ingrijesc

Am citit zilele trecute un articol al d-nei Mihaela Miroiu despre sacrificiul învăţătoarei Cristina Anghel, aflată în greva foamei pentru apărarea drepturilor unei întregi categorii sociale. Un articol despre politică, principii, lectii de viata, din care voi reda câteva fragmente care mi-au atras atenţia în mod deosebit.(aici aveţi articolul integral)

,,Scriu acest articol in momentul in care Cristina Anghel intra in a 54-a zi de greva foamei. De patru zile a acceptat perfuzii minime. Sunt sperante ca va supravietui acestui autosacrificiu pentru statul de drept in Romania. Aceasta femeie extraordinara isi risca viata pentru aplicarea unei legi privind majorarea salariilor cadrelor didactice.
In Decembrie 89, in ciuda intunericului, frigului si foamei, mii de romani si-au riscat viata pentru libertate, nu pentru paine. Ei au strigat Jos dictatura!, nu Jos ratiile alimentare! Cristina Anghel nu striga: vreau bani pentru mine, ci spune clar, limpede si cu blandete: vreau sa traiesc intr-un stat unde legile sunt respectate si oamenii se supun legilor si numai lor, nu vointei arbitrare a unor ocupanti ocazionali ai puterii politice. (...)

In Parlamentul Romaniei sunt 90% barbati. Cele 10% femei exista acolo, in mare masura fiindca puternicii din randul celor 90% le-au selectat candidatura pe criterii care de loialitate fata de ei insisi sau, uneori, de capricii personale. Cele inca 40% inexistente in Parlamentul Romaniei fac parte din categoria celor care nu au putere, a celor carora regimurile arbitrare si cele patriarhale le desconsidera interesele. Felul in care le calca in picioare este evident: domeniile feminizate, cu exceptia justitiei, de care politicienii se tem macar un pic, sunt cele mai prost platite, la ora actuala, salariile din aceste domenii sunt sub limita de supravietuire: educatia, sanatatea, administratia, cultura. Cum se pot opune femeile dictaturii care le desconsidera? Calea politica, in lipsa aplicarii Legii Egalitatii de Sanse intre Femei si Barbati, nu le este accesibila. Spre deosebire de alte state europene, noi nu avem un minim de reprezentare a femeilor de 30-40% in Consiliile locale si in Parlament. Absolventii facultatilor care te fac apt pentru guvernare: Stiinte Politice, Administratie Publica, Studii Economice, Drept, Sociologie, Relatii Internationale sunt in proportie de peste 70% femei. Selectia actuala a politicienilor, sub aspectul pregatirii este o contraselectie, iar sub aspectul genului este profund discriminatorie.
Imaginati-va ca, in cazul nostru, nu Cristina, ci Cristian Anghel ar fi ofiter al armatei Romane si ca Parlametul ar avea 90% femei care ar socoti ca sunt importante doar domeniile in care lucreaza ele: educatie, sanatate, administratie si ca, baietii acestia care se joaca de-a razboiul, fara sa ajunga niciodata pe front decat in numar foarte mic, ar trebui sa fie ultimii in grila de salarizare, la fel ca si cei care lucreaza in Serviciile secrete, mai ales ca Romania nu e tocmai tinta terorismului si spionajui. Importante sunt numai serviciile de educare, ingrijirea sanatatii, administrare. Ofiterul Cristian Anghel ar avea 650 de lei pe luna, cat sa isi cumpere covrigi, sa isi plateasca intretinerea, consumul celor doua becuri de 40 de wati, crema de lustruit bocancii si cate o camasa de doua ori pe an. Degeaba s-ar sindicaliza si ar lua colectiv atitudine publica. Nici nu l-ar vedea nimeni pana intr-o zi in care omul ar intra in greva foamei impotriva desconsiderarii armatei si neaplicarii legii care le permite ofiterilor sa nu traiasca din covrigi.
Cristina Anghel, de aceasta data, este cea care recurge la un gest extrem. Ea nu are putere. Care este puterea celor fara de putere, adica a femeilor? Ele nu conduc nici macar sindicatele din propriile domenii. Interesele lor sunt mereu reprezentate de aceiasi barbati incapabili sa le apere de desconsiderare.
Cazul Anghel ne spune ca femeile devin mediatic si politic interesante doar cand isi risca viata, nu cand o dau, cand o cresc, cultiva, educa, ingrijesc. Politic, Romania este statul cu cele mai dispretuite femei."

Este opinia unei distinse personalităţi culturale şi ştiinţifice care susţine activ mişcarea feministă din România. Fără să mă consider o feministă, nu pot să nu observ adevărurile din aceste rânduri, chiar dacă situaţiile prezentate pot fi interpretate nu neapărat diferit dar poate din unghiuri diferite.

E adevărat că sunt puţine femei în Parlamentul României dar, din cele puţine câte sunt, cu siguranţă se găsesc câteva care îşi merită cu prisosinţă locul.

Foarte adevărat este faptul că educaţia, sănătatea, administraţia, cultura şi, aş adăuga eu, asistenţa socială sunt domenii ocupate în proporţie covârşitoare de femei. Faptul că sunt cel mai prost finanţate nu cred că mai poate fi considerat o coincidenţă.
Toate aceste adevaruri care dor si ne costa atat de mult pot fi analizate din perspective diferite. Putem sa strigam in continuare ca femeile sunt discriminate dar putem la fel de bine sa transmitem pe orice cale femeilor din Romania ca schimbarea acestei atitudini va veni din schimbarea pe care ele insele o vor initia in primul rand in propria formare si dezvoltare personala, in schimbarea de atitudine care genereaza raspunsuri dezirabile la nevoile fiecaruia. Subiectul e departe de a fi epuizat!