2012

CRĂCIUNUL EȘTI TU!

Crăciunul eşti tu!
Crăciunul eşti tu când îţi deschizi sufletul ferecat şi te cobori la cei care se zbat în noroi alături de tine, la cei care suferă şi au nevoie de tine.
Crăciunul eşti tu când retrăieşti bucuria uitată de a dărui, a primi şi a împărtăşi.
Crăciunul eşti tu când comunici.
Crăciunul eşti tu când suferi cu alţii, ca şi atunci cînd eşti fericit cu ei.
Crăciunul eşti tu cînd arzi de viaţă aidoma becurilor strălucitoare ce împodobesc brazii, oferind lumină celorlalţi.
Crăciunul eşti tu când aşezi un surâs pe faţa brăzdată de lacrimi a celui descurajat.
Crăciunul eşti tu când picuri un strop de curaj în sufletul celui care a încetat să mai lupte.
Crăciunul eşti tu când dezgropi bunătatea în viaţa celui care nu ştie să dăruiască.
Crăciunul eşti tu când oferi iertarea şi împăcarea celui care nu le merită.
Crăciunul eşti tu când descoperi o inimă caldă celui îngheţat de iarna urii.
Crăciunul eşti tu când laşi ca vorbele să cadă palide în faţa faptei sau a trăirii.
Crăciunul eşti tu când preferi să-i consideri pe ceilalţi ca şi cum ar fi într-adevăr umili pelerini spre veşnicie, ca şi tine şi nu o specie nedorită, cu destinaţie diferită.
Crăciunul eşti tu când conştientizezi că n-ai dreptul să te miri şi să zăboveşti când vezi un om căzut, ci trebuie să întinzi mâna pentru a-l ajuta să se ridice, chiar dacă alţii surâd batjocorâtor.
Crăciunul eşti tu când dai ceea ce ai mai bun, chiar dacă niciodată nu le va fi îndeajuns.
Crăciunul eşti tu când nu trăieşti cu angoasa că trebuie să culegi toate rodurile eforturilor tale în această viaţă.
Crăciunul eşti tu când laşi ceea ce crezi că este urgent pentru a te ocupa de ceea ce este important.
Crăciunul eşti tu cînd faci linişte, asculţi şi auzi paşii divini apropiindu-se.
Pentru că atunci Dumnezeu se naşte în tine şi în jurul tău. (sursa e-mail)

Ce-şi face omul cu mâna lui...

Isaac Asimov

   Naron, din străvechea stirpe a Rigelienilor, era al patrulea din ginta sa care ţinea cadastrul galactic; avea un registru mare, în care erau scrise nenumăratele specii ajunse la inteligenţă, din toate galaxiile. Mai avea unul, mic şi subţire, în care trecea cu deosebită satisfacţie numai acele neamuri care, pe deplin maturizate, erau demne de a intra în Federaţia Galactică.

   Din registrul mare fuseseră şterse de-a lungul vremurilor, multe nume ale dispăruţilor, defecţiuni biochimice, dezechilibrări ecologice sau sociale, ori pur şi simplu ghinionul, îşi luaseră tristul obol. Din registrul mic, în schimb, nu fusese anulată nicio intrare.

   Naron, uriaş şi incredibil de bătrân, privi pe sub sprâncenele-i stufoase curierul care tocmai se apropia cu plecăciuni adânci.

- Naron, Unic şi Imens…

- Lasă, lasă salamalecurile şi spune-mi ce e nou.

- Ah, Slăvitule, o altă aglomerare de făpturi a ajuns la maturitate.

- Ia te uită! Aproape în fiecare ciclu primim câte un nou mebru. Ne înmulţim, tinere, ne înmulţim! şi… cine sunt cei noi?

   Mesagerul îi comunică numărul de cod al galaxiei şi coordonatele planetei, iar Naron, cu frumoasa lui caligrafie, făcu trimiterea de cuviinţă în registrul mare şi trecu în registrul mic, după tipic, denumirea planetei, aşa cum apărea ea în limbajul băştinaşilor.

- T E R R A, silabisi el, ridicând a mirare privirea către curierul care aştepta curios sfârşitul ritualului. Creaturile acestea deţin un adevărat record. Nu ştiu alţii care să fi trecut atât de repede de la simpla inteligenţă la deplina maturitate. Hm, hm, sper să nu fie vreo eroare, ai?

- Se poate, luminate?! protestă mesagerul.

- Au descoperit energia termonucleară?

- Desigur, Preamărite.

- Ei bine, atunci e în regulă; doar acesta este principalul criteriu de selecţie. Am să-i contactez chiar eu pe vreuna dintre staţiunile lor extraplanetare.

- Aaaa, să vezi, Preaînălţate, se grăbi să precizeze tânărul, până acum nu au nicio staţiune extraplanetară. Observatorii menţionează însă că terranii au trimis staţii automate spre alte plantete şi că au o sumedenie de sateliţi artificiali, minusculi, ce-i drept, în jurul planetei lor.

Naron se încruntă, perplex.

- Doar atâta? Bine, dar experimentele, exploziile nucleare, care le-au permis studierea frânării şi controlării reacţiilor de fisiune, toate astea unde le-au făcut?

- Păi… chiar pe Terra, Luminate!

- PE PROPRIA LOR PLANETĂ? tună Naron, ridicându-se în deplinătatea celor peste şapte metri ai săi.

- Chiar aşa, confirmă mesagerul, pierit.

   Lăsându-se înapoi, în jilţ, încet, cu o tristeţe care parcă îi frigea umerii sub covârşitoarea ei povară, Naron taie cu o linie groasă numele proaspăt trecut în registrul cel subţire. Era, desigur, un act fără precedent, dar Naron era tare, tare bătrân şi foarte, foarte înţelept, astfel că era în măsură să prevadă inevitabilul, chiar mai bine decât oricine altcineva în univers.

Inconştienţi, sărmanii… şi când te gândeşti ce frumos începuseră…

Martisor

Primavara e in noi, in suflet, in priviri. E acolo mereu sau deloc. Cine o asteapta din alta parte va fi dezamagit, mai devreme sau mai tarziu...

http://www.youtube.com/watch?v=cwUS7anj_Z4&playnext=1&list=PLE62A03203D03A974

O poveste...

Buddha trecea printr-un sat. Oamenii din acel sat erau împotriva lui, împotriva filosofiei lui, asa ca s-au strîns în jurul lui si au început sa-l insulte. Au folosit tot felul de cuvinte urîte. Buddha a ascultat. Discipolul lui s-a suparat foarte tare, dar n-a spus nimic, pentru ca Buddha asculta foarte linistit, foarte rabdator, de parca îi facea placere toata tarasenia. Pe urma chiar si multimea se simti putin dezamagita pentru ca el nu se enerva, ba chiar parea sa se distreze.

Buddha spuse: „Acum, daca ati terminat, eu plec, pentru ca trebuie sa ajung repede în satul vecin. Si cei de acolo ma asteapta, asa cum m-ati asteptat voi. Daca nu mi-ati spus tot ce aveati de spus, am sa ma întorc peste cîteva zile, si atunci puteti termina.“ Cineva din multime a spus: „Dar noi te-am jignit, te-am insultat, de ce nu reactionezi? De ce nu spui ceva?“. Buddha a raspuns: „Asta e greu. Daca vreti o reactie din partea mea, atunci e prea tîrziu. Trebuia sa veniti acum 10 ani, pentru ca atunci obisnuiam sa reactionez. Acum nu mai sunt atît de prost. Vad ca sînteti suparati, de asta ma insultati. Va vad supararea, focul care arde în inima voastra. Dar se pare ca ma iubiti atît de mult, aveti despre mine o parere atît de buna, ma respectati atît de mult, încît sînteti foarte suparati, foarte enervati. V-ati lasat munca pe cîmp si ati venit doar sa-mi spuneti cîteva lucruri. Va sunt recunoscator.“

Iar cînd pleca, a spus: „As vrea sa va mai spun doar un lucru. În satul din care am venit, s-au adunat tot atît de multi oameni ca aici si mi-au adus multe dulciuri, un dar din partea satului. Însa eu le-am spus ca nu iau dulciurile. Si-au luat dulciurile înapoi. Va întreb: ce vor face ei cu dulciurile acelea?“ Cineva din multime a spus: „Ce vor face? E simplu. Le vor împarti în sat si le vor mînca, se vor bucura de ele“. Buddha a spus: „Si voi ce veti face acum? Voi mi-ati adus numai insulte, si eu spun ca nu le iau. Ce veti face? Mi-e mila de voi. Ma puteti insulta – asta e dreptul vostru. Însa eu nu iau insultele – asta e dreptul meu. Eu nu iau lucruri fara rost, inutile. Nu ma împovarez fara rost. Mi-e mila de voi…….”

Asumarea asomării...

Asumarea răspunderii guvernului pe legi de importanţă vitală pentru viitorul acestei ţări e mai degrabă o asomare. A sistemelor pe care le afectează, a oamenilor care vor suporta consecinţele incompetenţei dar şi a relei-credinţe cu care este condusă ţara în acest moment. Dacă guvernanţii declară că îşi asumă aceste legi, să facă bine să-şi asume şi efectele acestora. Care nu vor fi vizibile într-un an, doi, ci într-un orizont de timp care depăşeşte  viziunea lor destul de limitată.

P.S. ASOMÁ vb. I. tr. 1. A ameți animalele la abator înainte de tăiere (cu o lovitură puternică); a lovi de moarte. 2. A inoportuna, a stingheri puternic; a lovi. [< fr. assommer]. (sursa http://www.webdex.ro/online/dictionar/)

„Oamenii sunt deseori nerezonabili, ilogici şi egocentrici. Cu toate acestea, iartă-i!

Dacă eşti amabil, oamenii pot să te acuze că ai motive egoiste sau că urmăreşti ceva. Cu toate acestea, fii amabil!

Dacă ai succes, vei dobândi câţiva prieteni falşi şi câţiva duşmani adevăraţi. Fii de succes oricum!

Dacă eşti onest şi sincer, oamenii pot să te înşele. Cu toate acestea, fii onest şi sincer!

Ceea ce construieşti de-a lungul mai multor ani, cineva poate să distrugă peste noapte. Cu toate acestea, construieşte!

Dacă găseşti serenitatea şi fericirea, ei pot fi geloşi. Fii fericit oricum!

Dă lumii ceea ce ai mai bun, şi poate să nu fie de ajuns niciodată. Cu toate acestea, dă lumii ceea ce ai mai bun!

Vezi tu, analiza finală este între tine şi Dumnezeu. Nu a fost oricum niciodată între tine şi ei.”

(sursa: http://astrologykom.blogspot.com/)

Zoe, fii bărbată! De stat!

Am participat duminică, 23 ianuarie 2010, la Seminarul femeilor liberale din Moldova care a reunit reprezentante ale organizaţiilor femeilor liberale din majoritatea judeţelor Moldovei şi a avut ca temă ,,Rolul politic al femeii în statul liberal". Invitat de onoare a fost preşedintele PNL, senatorul Crin Antonescu, care, aşa cum ne-a obişnuit deja, a reuşit să găsească o formulă de discurs perfect echilibrată şi adaptată unei asemenea întruniri. Am reţinut câteva aspecte extrem de importante care definesc poziţia conducerii PNL faţă de mult-discutata promovare a femeilor în politică. Domnia-sa a menţionat că aparenta atitudine misogină a fruntaşilor PNL despre care se vorbeşte uneori este de fapt expresia încrederii şi a respectului cu care aceştia creditează femeile care doresc să activeze în partid. Mi se pare nu numai o atitudine de bun-simţ ci şi o poziţionare cât se poate de corectă faţă de această problemă uneori delicată şi de cele mai multe ori înţeleasă greşit atât de femei cât şi de bărbaţi.

 Am avut plăcerea să cunosc invitate de seamă în persoana doamnei deputat Lucia Varga şi a d-nei prof. univ. dr. Maria Nicoleta Turliuc de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea ,,Al. I. Cuza" Iaşi, precum şi colegele liberale din celelalte organizaţii, fiecare cu viziunea şi ideile sale. A fost o dezbatere interesantă cu multe luări de poziţie care au încercat să lămurească aspecte ale rolului femeii în politica românească, împliniri şi neajunsuri, punctele tari şi punctele slabe ale activităţii politice a femeilor.

Personal am atras atenţia asupra argumentelor pentru participarea femeilor în politică, argumente care stau şi la baza înfiinţării şi activităţii organizaţiilor speciale de femei din cadrul partidelor politice (o problemă pe care încerc să o lămuresc de ceva timp în primul rând pentru mine însămi). Am vorbit despre echitate, echilibru, diversitate, discriminare negativă vs discriminare pozitivă, Marte şi Venus, despre cum pot femeile să îmbogăţească cultura politică aducând în prim-planul vieţii publice un sistem de valori diferit şi multe altele. Judecând după reacţiile participantelor se pare că am punctat lucruri noi despre care nu prea s-a făcut vorbire. Discursurile pe care le tot auzim, formal sau informal, despre femeile care intră în politică, se referă la aspecte ale personalităţii acestora care le fac să semene cu colegii bărbaţi, considerate necesare şi suficiente pentru a le asigura succesul. Din păcate acest mod de gândire privează scena politică şi societatea în ansamblu de atributele esenţiale ale feminităţii văzută ca o forţă care construieşte, completează, echilibrează şi nu porneşte o cruciadă pentru câştigarea unor drepturi pe care deja le are dar, de fapt, nu le valorifică suficient.

Tot zilele acestea, absolut întâmplător, a avut loc la Bucureşti conferinţa cu tema ”Femeile în viaţa publică: mentalităţi şi realităţi româneşti şi europene”, a femeilor din PDL. Bineînţeles că atracţia evenimentului a fost modelul de succes Elena Udrea. Nu voi fi răutăcioasă pentru că mi-a trecut demult furia şi nu mai simt nevoia să mă manifest în această direcţie. Are certe calităţi fizice care, se ştie, au fost primele care au adus-o pe scena politică (şi sunt declaraţii publice care confirmă acest lucru) şi multă ambiţie pentru care merită apreciată. Dacă e să judecăm după darurile fizice cu care Dumnezeu a înzestrat femeia până într-acolo încât i se zice ,,sexul frumos" atunci avem de-a face cu un foarte mare dezavantaj pe care îl au bărbaţii când e vorba de apariţiile publice, care în politică sunt esenţiale. Se simte această frustrare, cu atât mai justificată atunci când femeile fac uz în exces de aceste calităţi în detrimentul altora, spre profunda discriminare a colegilor bărbaţi. Dar ceea ce a atras numeroase comentarii şi luări de poziţie au fost exprimările de genul: ,,Dacă o femeie are pretenţia, are tupeul să-şi aroge dreptul de a activa în politică, intră în conflict cu bărbaţii", ,,deşi există vot uninominal, femeile trebuie să fie susţinute tot pe liste de partid", ,,sprijinul pe care îl primeşte o femeie este însoţit de suspiciuni, comentarii calomnioase". Cu tot respectul, stimată doamnă, pentru poziţia pe care o aveţi şi funcţia pe care o ocupaţi, dacă aţi intrat în politică cu pretenţii şi cu tupeu, susţinută pentru că trebuie, nu puteţi primi altceva decât suspiciuni, comentarii calomnioase şi o permanentă predispoziţie pentru conflict. Dacă vrei să construieşti ceva durabil nu o faci cu tupeu ci cu acea putere interioară pe care, da, unele femei şi unii bărbaţi chiar o au!

Grand Traian. Hotel Traian

Am fost în Piaţa Unirii azi, ca mulţi ieşeni. Ceva mi se părea nefiresc şi nu prea înţelegeam ce anume. Nu mă refer la mult-comentatele huiduieli, abia ele au făcut, din păcate, firescul acestei zile. Priveam spre delegaţia oficială, ascultam discursurile şi mă întrebam ce e altfel anul acesta. Până ce Găbiţa, prietena mea dragă, mi-a semnalat un lucru pe care numai instinctul ei matern îl putea sesiza. În timpul huiduielilor, băiatul ei, un copil deosebit de talentat, se afla cu colegii săi dansatori, pe scările Hotelului Traian unde, împreună cu alţi liceeni din Iaşi, flancau pur şi simplu, grupul de oficialităţi. Am avut în acelaşi moment revelaţia grotescului şi a cinismului cu care, mi-e greu să cred că fără intenţie, potentaţii zilei au înţeles să se pună la adăpost de o eventuală escaladare a evenimentelor. Abia atunci am observat că aceştia nu au mai folosit scena special amenajată, preferând să rămână pe scările hotelului unde majoritatea dintre ei dormiseră cu o seară înainte, şi unde puteau să se retragă mai uşor la nevoie. Şi pentru a fi sigură că nu e o întâmplare, am căutat imagini din anii trecuţi de la acelaşi eveniment.

2009

2010

2011

S-ar putea să fie totul o festă a propriei mele imaginaţii, sunt răspunsuri pe care nu le vom afla niciodată. Nu putem decât să ne bucurăm că nu a fost prin mulţime vreo minte mai rătăcită (lucru care ar fi fost foarte posibil, judecând după furia oamenilor) care să fi pus în pericol pe acei copii care chiar nu au nicio vină şi care chiar nu aveau ce căuta acolo.

Nu ne mai miră locurile din ce în ce mai bizare de unde înţeleg oficialii noştri să facă declaraţii cât se poate de oficiale sau să marcheze momentele solemne pe care sunt invitaţi să le onoreze. De fapt scările Hotelului Traian din Iaşi sunt un loc muuuult mai elegant decât hipermarketurile şi parcările de unde adesea ne vorbeşte preşedintele. Dar nu pot să nu observ că acest minunat hotel nu este nicidecum o instituţie reprezentativă pentru a marca această zi (măcar de s-ar fi dus la Unirea, dar undeva sus şi fără copii după ei). Poate singura legătură este cea de nume, poate domnului preşedinte i-o fi plăcut cum sună: Grand Hotel Traian. Mă rog, măreţia se obţine altfel.

Pe cât de neinspiraţi au fost reprezentanţii puterii rămânând pe scările unui hotel pentru a marca festivităţile dedicate Zilei Unirii, pe atât de inspirată a fost opoziţia în alegerea zilei şi a locului în care să pună bazele unei noi alianţe. Inspirat, elegant, bine gândit (ştiu, sunt subiectivă şi aşa vreau să rămân). Doamne-ajută!

În altă ordine (aproximativă) de idei:

Domnul Baconsky în timp ce declara: ,,Ce-a fost mai rău este deja în spatele nostru." Uau! Am fost toţi de acord că e declaraţia zilei. Şi imaginea e grăitoare!

Domnul Simirad, supărat: ,,Din păcate, tot cei de la Bucureşti au venit să ne strice această sărbătoare:" Recunosc, eu m-am prins mai greu. Am crezut că se referă la cei din spate care, cu excepţia copiilor şi a primarului, veniseră toţi de pe la Preşedinţie, Parlament şi de pe la Guvern care, culmea, sunt la Bucureşti din câte ştiu. Cum e cu regulile ospeţiei, că nu mai înţeleg? Şi chiar a avut dreptate, fără să vrea, în acest sens: dacă nu veneau toţi cei de acolo, din jurul domniei-sale, ieşenii ar fi sărbătorit Unirea în linişte. QED!

UPDATE: Acum am înţeles de ce liderii opoziţiei nu au mai ţinut niciun discurs. Păi dacă şi-au spus ăştia tot! Baconsky a vorbit ca un păcătos care spune adevărul când se aşteaptă mai puţin, iar Simirad a aplicat otova ,,legile ospeţiei", culmea, tot fără să-şi dea seama ce iese. Oricum despre evenimentul în sine nu se putea vorbi prea mult, starea generală din piaţă era prea ostilă. Păcat!

Cine sunt EU...

,,Cine esti tu? Cine sunt eu? Cine suntem noi de fapt?

Probabil ca multi dintre voi v-ati pus intrebarea aceasta la un moment dat. Cine sunt eu cu adevarat? Cine este acest EU? Eu sunt oare numele meu? Sunt corpul meu? Sunt gandurile mele? Sunt emotiile mele? Sunt ceea ce simt, sunt sentimentele mele?

In toate aceste intrebari observam o constanta: un subiect si un obiect observat. ,,Eu sunt corpul meu" - exista doua entitati: cel ce pune intrebarea si subiectul intrebarii, corpul. Practic ,,cineva" face o observatie despre ,,altcineva". Avem observatorul si observatul...doua entitati distincte care nu se confunda. Deci eu nu sunt corpul...EU este mai mult decat corpul, emotiile, gandurile si sentimentele mele. EU se poate regasi in toate aceste lucruri dar aceste elemente nu-l descriu in intregime, nu-l cuprind in totalitate.

Sa o luam altfel: daca iti tai o mana nu mai esti tu? Daca acum plangi sau razi nu esti tot tu? Daca esti nervos sau bolnav nu esti tot tu? Daca iti schimbi numele, tara, culoarea parului sau iti maresti sanii nu esti tot TU? Orice schimbare ai face ramai tot TU.

Deci cine sunt EU?

Aceasta ar fi intrebarea esentiala a omului. Si ea se afla in stransa legatura cu ,,Exista Dumnezeu?".

Omul intotdeauna isi imbraca acest EU cu diverse haine in functie de conjunctura momentului. Acum sunt corpul, acum sunt emotie, acum sunt sentiment, acum sunt gand, idee etc. Doar ca noi uitam in permanenta ca noi suntem mai mult de atat. Si ramanem blocati la acel nivel. Noi uitam ca partea fizica este doar o parte din noi. Cand ne doare ceva uitam de tot restul si ne identificam cu durerea respectiva, cu organul care sufera.

Iar cel mai dureros este ca cel mai adesea ramanem blocati in nefericire. La un moment dat ni se intampla ceva pe care noi o interpretam ca o situatie negativa si care genereaza o durere - fizica sau emotionala. Depasim momentul si ne refacem fizic si emotional. Dar amprenta acelui eveniment ramane puternic gravata in noi. Si ajungem sa ne identificam cu aceasta amprenta si o ridicam la rang de realitate , de EU. Eu sunt acel copil care la scoala nu putea sa recite poezii si era timid. Aparent ne gandim : cand eram mic eram mai timid. Dar surpriza: copilul inca traieste in noi! El traieste prin amintirile noastre si prin emotiile pe care le avem fata de acea perioada din viata noastra. Si el iese la suprafata atunci cand te astepti mai putin...

Toate aceste evenimente din viata noastra ne creeaza istoria personala. Iar istoria noastra personala ne spune cine suntem. Ea ne dicteaza cum sa ne traim viata. Dar este un EU fals construit pe o perspectiva ingusta, limitata. Este istoria personala construita pe sute de experiente de viata luate separat si fara a fi integrate armonios cu EU-ul nostru real. De aceea multi ajungem sa fim extrem de nefericiti. In momentul in care EU-ul artificial - cel care ne defineste acum - se departeaza tot mai mult de EU-ul esential atunci apar problemele: de sanatate, emotionale, de iubire etc.

Recalibrarea este simpla. Doar puneti intrebarea : Cine sunt EU? Si observati cum in fiecare raspuns veti observa cele doua entitati: observatorul si observatul.

Istoria personala poate fi rescrisa. Si chiar este o tehnica importanta in orice cale spirituala chiar daca poarta denumiri diferite.

Trecutul poate fi schimbat. Curios, nu? Ciudat...credeam ca trecutul este deja batut in cuie. A fost. S-a dus. Gata.... Asa este...aveti dreptate. Dar ceea ce intelegi tu prin trecut , prin istorie este perceptia ta asupra acelui eveniment si nu evenimentul in sine. Soarele rasare in fiecare dimineata si nu tine cont de dispozitia noastra. Daca te-ai culcat tarziu sau in ziua respectiva ai un examen la care ai emotii atunci acel rasarit de soare are o semnificatie pentru tine - nu este un eveniment neaparat pozitiv. Dar daca in ziua respectiva tu trebuie sa te intalnesti cu cineva drag sau faci ceva ce-ti doresti foarte mult atunci acel rasarit reprezinta pentru tine un eveniment pozitiv. Dar rasaritul e rasarit. Soarele nu se gandeste: azi rasar mai tarziu pentru ca Dan mai are chef sa doarma. Asa privim si evenimentele din viata noastra."

                                                       (Dan Ciubotaru, www.ascella.ro )

Cele şapte minuni...

Dragi prieteni, îmi doresc ca anul care a început să ne aducă mai aproape de noi înşine, de esenţa fiinţei noastre, de ceea ce contează cu adevărat, valori pe care această lume nebună nu le poate lua şi nu le poate altera. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru minunile pe care le-a sădit în sufletele noastre, pentru darurile cu care ne-am născut şi de care nu ştim să ne bucurăm cu adevărat, căutând adesea bucuria şi fericirea înafara fiinţei noastre, în obiectele sau fiinţele care ne înconjoară, în locuri îndepărtate sau plăceri trecătoare. Bucuria e în noi, fericirea nu ne-a părărsit niciodată, Dumnezeu a avut grijă de asta!

La multi ani!

(foto: http://www.humanitysteam.ro/ )