duminică, 12 decembrie 2010

Măştile...

   Fiecare mască pe care o laşi să cadă spune povestea unei neputinţe sau a unei vinovăţii. Fiecare mască adăugată anunţă că iţi lipseşte ceva, că ceva trebuie revizuit, schimbat şi remodelat la propria persoană. Fiecare mască iubită şi apoi uitată în cutia din geamantanul plin al falselor împliniri te zguduie puţin. Fiecare mască dorită cu ardoare şi apoi abandonată cu bunăvoinţă vorbeşte despre puterea individuală de transformare. Fiecare mască care ţi se oferă te vrea pe tine în locul ei. Ultima mască este surghiun şi abandon. Este capitularea ta supremă, chiar... în faţa ta.
   Măştile sunt paturile în care ne ţinem sufletul la cald şi la adăpost. Dar din când în când trebuie să renunţăm la ele, la măştile şi iluziile noastre. Uneori, cameleonul trebuie să dispară, uneori trebuie să-i facă loc EU-lui în stare pură. Măştile ne cer să fie puse şi mai apoi distruse. Noi, oamenii, ne încăpăţânăm însă să le păstrăm pentru prea mult timp. Mereu, mereu vrem mai mult timp... (Dana Negoiţă)


Un comentariu: