O poveste...

Buddha trecea printr-un sat. Oamenii din acel sat erau împotriva lui, împotriva filosofiei lui, asa ca s-au strîns în jurul lui si au început sa-l insulte. Au folosit tot felul de cuvinte urîte. Buddha a ascultat. Discipolul lui s-a suparat foarte tare, dar n-a spus nimic, pentru ca Buddha asculta foarte linistit, foarte rabdator, de parca îi facea placere toata tarasenia. Pe urma chiar si multimea se simti putin dezamagita pentru ca el nu se enerva, ba chiar parea sa se distreze.

Buddha spuse: „Acum, daca ati terminat, eu plec, pentru ca trebuie sa ajung repede în satul vecin. Si cei de acolo ma asteapta, asa cum m-ati asteptat voi. Daca nu mi-ati spus tot ce aveati de spus, am sa ma întorc peste cîteva zile, si atunci puteti termina.“ Cineva din multime a spus: „Dar noi te-am jignit, te-am insultat, de ce nu reactionezi? De ce nu spui ceva?“. Buddha a raspuns: „Asta e greu. Daca vreti o reactie din partea mea, atunci e prea tîrziu. Trebuia sa veniti acum 10 ani, pentru ca atunci obisnuiam sa reactionez. Acum nu mai sunt atît de prost. Vad ca sînteti suparati, de asta ma insultati. Va vad supararea, focul care arde în inima voastra. Dar se pare ca ma iubiti atît de mult, aveti despre mine o parere atît de buna, ma respectati atît de mult, încît sînteti foarte suparati, foarte enervati. V-ati lasat munca pe cîmp si ati venit doar sa-mi spuneti cîteva lucruri. Va sunt recunoscator.“

Iar cînd pleca, a spus: „As vrea sa va mai spun doar un lucru. În satul din care am venit, s-au adunat tot atît de multi oameni ca aici si mi-au adus multe dulciuri, un dar din partea satului. Însa eu le-am spus ca nu iau dulciurile. Si-au luat dulciurile înapoi. Va întreb: ce vor face ei cu dulciurile acelea?“ Cineva din multime a spus: „Ce vor face? E simplu. Le vor împarti în sat si le vor mînca, se vor bucura de ele“. Buddha a spus: „Si voi ce veti face acum? Voi mi-ati adus numai insulte, si eu spun ca nu le iau. Ce veti face? Mi-e mila de voi. Ma puteti insulta – asta e dreptul vostru. Însa eu nu iau insultele – asta e dreptul meu. Eu nu iau lucruri fara rost, inutile. Nu ma împovarez fara rost. Mi-e mila de voi…….”