Grand Traian. Hotel Traian

Am fost în Piaţa Unirii azi, ca mulţi ieşeni. Ceva mi se părea nefiresc şi nu prea înţelegeam ce anume. Nu mă refer la mult-comentatele huiduieli, abia ele au făcut, din păcate, firescul acestei zile. Priveam spre delegaţia oficială, ascultam discursurile şi mă întrebam ce e altfel anul acesta. Până ce Găbiţa, prietena mea dragă, mi-a semnalat un lucru pe care numai instinctul ei matern îl putea sesiza. În timpul huiduielilor, băiatul ei, un copil deosebit de talentat, se afla cu colegii săi dansatori, pe scările Hotelului Traian unde, împreună cu alţi liceeni din Iaşi, flancau pur şi simplu, grupul de oficialităţi. Am avut în acelaşi moment revelaţia grotescului şi a cinismului cu care, mi-e greu să cred că fără intenţie, potentaţii zilei au înţeles să se pună la adăpost de o eventuală escaladare a evenimentelor. Abia atunci am observat că aceştia nu au mai folosit scena special amenajată, preferând să rămână pe scările hotelului unde majoritatea dintre ei dormiseră cu o seară înainte, şi unde puteau să se retragă mai uşor la nevoie. Şi pentru a fi sigură că nu e o întâmplare, am căutat imagini din anii trecuţi de la acelaşi eveniment.

2009

2010

2011

S-ar putea să fie totul o festă a propriei mele imaginaţii, sunt răspunsuri pe care nu le vom afla niciodată. Nu putem decât să ne bucurăm că nu a fost prin mulţime vreo minte mai rătăcită (lucru care ar fi fost foarte posibil, judecând după furia oamenilor) care să fi pus în pericol pe acei copii care chiar nu au nicio vină şi care chiar nu aveau ce căuta acolo.

Nu ne mai miră locurile din ce în ce mai bizare de unde înţeleg oficialii noştri să facă declaraţii cât se poate de oficiale sau să marcheze momentele solemne pe care sunt invitaţi să le onoreze. De fapt scările Hotelului Traian din Iaşi sunt un loc muuuult mai elegant decât hipermarketurile şi parcările de unde adesea ne vorbeşte preşedintele. Dar nu pot să nu observ că acest minunat hotel nu este nicidecum o instituţie reprezentativă pentru a marca această zi (măcar de s-ar fi dus la Unirea, dar undeva sus şi fără copii după ei). Poate singura legătură este cea de nume, poate domnului preşedinte i-o fi plăcut cum sună: Grand Hotel Traian. Mă rog, măreţia se obţine altfel.

Pe cât de neinspiraţi au fost reprezentanţii puterii rămânând pe scările unui hotel pentru a marca festivităţile dedicate Zilei Unirii, pe atât de inspirată a fost opoziţia în alegerea zilei şi a locului în care să pună bazele unei noi alianţe. Inspirat, elegant, bine gândit (ştiu, sunt subiectivă şi aşa vreau să rămân). Doamne-ajută!

În altă ordine (aproximativă) de idei:

Domnul Baconsky în timp ce declara: ,,Ce-a fost mai rău este deja în spatele nostru." Uau! Am fost toţi de acord că e declaraţia zilei. Şi imaginea e grăitoare!

Domnul Simirad, supărat: ,,Din păcate, tot cei de la Bucureşti au venit să ne strice această sărbătoare:" Recunosc, eu m-am prins mai greu. Am crezut că se referă la cei din spate care, cu excepţia copiilor şi a primarului, veniseră toţi de pe la Preşedinţie, Parlament şi de pe la Guvern care, culmea, sunt la Bucureşti din câte ştiu. Cum e cu regulile ospeţiei, că nu mai înţeleg? Şi chiar a avut dreptate, fără să vrea, în acest sens: dacă nu veneau toţi cei de acolo, din jurul domniei-sale, ieşenii ar fi sărbătorit Unirea în linişte. QED!

UPDATE: Acum am înţeles de ce liderii opoziţiei nu au mai ţinut niciun discurs. Păi dacă şi-au spus ăştia tot! Baconsky a vorbit ca un păcătos care spune adevărul când se aşteaptă mai puţin, iar Simirad a aplicat otova ,,legile ospeţiei", culmea, tot fără să-şi dea seama ce iese. Oricum despre evenimentul în sine nu se putea vorbi prea mult, starea generală din piaţă era prea ostilă. Păcat!