Ce-şi face omul cu mâna lui...

Isaac Asimov

   Naron, din străvechea stirpe a Rigelienilor, era al patrulea din ginta sa care ţinea cadastrul galactic; avea un registru mare, în care erau scrise nenumăratele specii ajunse la inteligenţă, din toate galaxiile. Mai avea unul, mic şi subţire, în care trecea cu deosebită satisfacţie numai acele neamuri care, pe deplin maturizate, erau demne de a intra în Federaţia Galactică.

   Din registrul mare fuseseră şterse de-a lungul vremurilor, multe nume ale dispăruţilor, defecţiuni biochimice, dezechilibrări ecologice sau sociale, ori pur şi simplu ghinionul, îşi luaseră tristul obol. Din registrul mic, în schimb, nu fusese anulată nicio intrare.

   Naron, uriaş şi incredibil de bătrân, privi pe sub sprâncenele-i stufoase curierul care tocmai se apropia cu plecăciuni adânci.

- Naron, Unic şi Imens…

- Lasă, lasă salamalecurile şi spune-mi ce e nou.

- Ah, Slăvitule, o altă aglomerare de făpturi a ajuns la maturitate.

- Ia te uită! Aproape în fiecare ciclu primim câte un nou mebru. Ne înmulţim, tinere, ne înmulţim! şi… cine sunt cei noi?

   Mesagerul îi comunică numărul de cod al galaxiei şi coordonatele planetei, iar Naron, cu frumoasa lui caligrafie, făcu trimiterea de cuviinţă în registrul mare şi trecu în registrul mic, după tipic, denumirea planetei, aşa cum apărea ea în limbajul băştinaşilor.

- T E R R A, silabisi el, ridicând a mirare privirea către curierul care aştepta curios sfârşitul ritualului. Creaturile acestea deţin un adevărat record. Nu ştiu alţii care să fi trecut atât de repede de la simpla inteligenţă la deplina maturitate. Hm, hm, sper să nu fie vreo eroare, ai?

- Se poate, luminate?! protestă mesagerul.

- Au descoperit energia termonucleară?

- Desigur, Preamărite.

- Ei bine, atunci e în regulă; doar acesta este principalul criteriu de selecţie. Am să-i contactez chiar eu pe vreuna dintre staţiunile lor extraplanetare.

- Aaaa, să vezi, Preaînălţate, se grăbi să precizeze tânărul, până acum nu au nicio staţiune extraplanetară. Observatorii menţionează însă că terranii au trimis staţii automate spre alte plantete şi că au o sumedenie de sateliţi artificiali, minusculi, ce-i drept, în jurul planetei lor.

Naron se încruntă, perplex.

- Doar atâta? Bine, dar experimentele, exploziile nucleare, care le-au permis studierea frânării şi controlării reacţiilor de fisiune, toate astea unde le-au făcut?

- Păi… chiar pe Terra, Luminate!

- PE PROPRIA LOR PLANETĂ? tună Naron, ridicându-se în deplinătatea celor peste şapte metri ai săi.

- Chiar aşa, confirmă mesagerul, pierit.

   Lăsându-se înapoi, în jilţ, încet, cu o tristeţe care parcă îi frigea umerii sub covârşitoarea ei povară, Naron taie cu o linie groasă numele proaspăt trecut în registrul cel subţire. Era, desigur, un act fără precedent, dar Naron era tare, tare bătrân şi foarte, foarte înţelept, astfel că era în măsură să prevadă inevitabilul, chiar mai bine decât oricine altcineva în univers.

Inconştienţi, sărmanii… şi când te gândeşti ce frumos începuseră…

Martisor

Primavara e in noi, in suflet, in priviri. E acolo mereu sau deloc. Cine o asteapta din alta parte va fi dezamagit, mai devreme sau mai tarziu...

http://www.youtube.com/watch?v=cwUS7anj_Z4&playnext=1&list=PLE62A03203D03A974

O poveste...

Buddha trecea printr-un sat. Oamenii din acel sat erau împotriva lui, împotriva filosofiei lui, asa ca s-au strîns în jurul lui si au început sa-l insulte. Au folosit tot felul de cuvinte urîte. Buddha a ascultat. Discipolul lui s-a suparat foarte tare, dar n-a spus nimic, pentru ca Buddha asculta foarte linistit, foarte rabdator, de parca îi facea placere toata tarasenia. Pe urma chiar si multimea se simti putin dezamagita pentru ca el nu se enerva, ba chiar parea sa se distreze.

Buddha spuse: „Acum, daca ati terminat, eu plec, pentru ca trebuie sa ajung repede în satul vecin. Si cei de acolo ma asteapta, asa cum m-ati asteptat voi. Daca nu mi-ati spus tot ce aveati de spus, am sa ma întorc peste cîteva zile, si atunci puteti termina.“ Cineva din multime a spus: „Dar noi te-am jignit, te-am insultat, de ce nu reactionezi? De ce nu spui ceva?“. Buddha a raspuns: „Asta e greu. Daca vreti o reactie din partea mea, atunci e prea tîrziu. Trebuia sa veniti acum 10 ani, pentru ca atunci obisnuiam sa reactionez. Acum nu mai sunt atît de prost. Vad ca sînteti suparati, de asta ma insultati. Va vad supararea, focul care arde în inima voastra. Dar se pare ca ma iubiti atît de mult, aveti despre mine o parere atît de buna, ma respectati atît de mult, încît sînteti foarte suparati, foarte enervati. V-ati lasat munca pe cîmp si ati venit doar sa-mi spuneti cîteva lucruri. Va sunt recunoscator.“

Iar cînd pleca, a spus: „As vrea sa va mai spun doar un lucru. În satul din care am venit, s-au adunat tot atît de multi oameni ca aici si mi-au adus multe dulciuri, un dar din partea satului. Însa eu le-am spus ca nu iau dulciurile. Si-au luat dulciurile înapoi. Va întreb: ce vor face ei cu dulciurile acelea?“ Cineva din multime a spus: „Ce vor face? E simplu. Le vor împarti în sat si le vor mînca, se vor bucura de ele“. Buddha a spus: „Si voi ce veti face acum? Voi mi-ati adus numai insulte, si eu spun ca nu le iau. Ce veti face? Mi-e mila de voi. Ma puteti insulta – asta e dreptul vostru. Însa eu nu iau insultele – asta e dreptul meu. Eu nu iau lucruri fara rost, inutile. Nu ma împovarez fara rost. Mi-e mila de voi…….”

Asumarea asomării...

Asumarea răspunderii guvernului pe legi de importanţă vitală pentru viitorul acestei ţări e mai degrabă o asomare. A sistemelor pe care le afectează, a oamenilor care vor suporta consecinţele incompetenţei dar şi a relei-credinţe cu care este condusă ţara în acest moment. Dacă guvernanţii declară că îşi asumă aceste legi, să facă bine să-şi asume şi efectele acestora. Care nu vor fi vizibile într-un an, doi, ci într-un orizont de timp care depăşeşte  viziunea lor destul de limitată.

P.S. ASOMÁ vb. I. tr. 1. A ameți animalele la abator înainte de tăiere (cu o lovitură puternică); a lovi de moarte. 2. A inoportuna, a stingheri puternic; a lovi. [< fr. assommer]. (sursa http://www.webdex.ro/online/dictionar/)

„Oamenii sunt deseori nerezonabili, ilogici şi egocentrici. Cu toate acestea, iartă-i!

Dacă eşti amabil, oamenii pot să te acuze că ai motive egoiste sau că urmăreşti ceva. Cu toate acestea, fii amabil!

Dacă ai succes, vei dobândi câţiva prieteni falşi şi câţiva duşmani adevăraţi. Fii de succes oricum!

Dacă eşti onest şi sincer, oamenii pot să te înşele. Cu toate acestea, fii onest şi sincer!

Ceea ce construieşti de-a lungul mai multor ani, cineva poate să distrugă peste noapte. Cu toate acestea, construieşte!

Dacă găseşti serenitatea şi fericirea, ei pot fi geloşi. Fii fericit oricum!

Dă lumii ceea ce ai mai bun, şi poate să nu fie de ajuns niciodată. Cu toate acestea, dă lumii ceea ce ai mai bun!

Vezi tu, analiza finală este între tine şi Dumnezeu. Nu a fost oricum niciodată între tine şi ei.”

(sursa: http://astrologykom.blogspot.com/)

Zoe, fii bărbată! De stat!

Am participat duminică, 23 ianuarie 2010, la Seminarul femeilor liberale din Moldova care a reunit reprezentante ale organizaţiilor femeilor liberale din majoritatea judeţelor Moldovei şi a avut ca temă ,,Rolul politic al femeii în statul liberal". Invitat de onoare a fost preşedintele PNL, senatorul Crin Antonescu, care, aşa cum ne-a obişnuit deja, a reuşit să găsească o formulă de discurs perfect echilibrată şi adaptată unei asemenea întruniri. Am reţinut câteva aspecte extrem de importante care definesc poziţia conducerii PNL faţă de mult-discutata promovare a femeilor în politică. Domnia-sa a menţionat că aparenta atitudine misogină a fruntaşilor PNL despre care se vorbeşte uneori este de fapt expresia încrederii şi a respectului cu care aceştia creditează femeile care doresc să activeze în partid. Mi se pare nu numai o atitudine de bun-simţ ci şi o poziţionare cât se poate de corectă faţă de această problemă uneori delicată şi de cele mai multe ori înţeleasă greşit atât de femei cât şi de bărbaţi.

 Am avut plăcerea să cunosc invitate de seamă în persoana doamnei deputat Lucia Varga şi a d-nei prof. univ. dr. Maria Nicoleta Turliuc de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea ,,Al. I. Cuza" Iaşi, precum şi colegele liberale din celelalte organizaţii, fiecare cu viziunea şi ideile sale. A fost o dezbatere interesantă cu multe luări de poziţie care au încercat să lămurească aspecte ale rolului femeii în politica românească, împliniri şi neajunsuri, punctele tari şi punctele slabe ale activităţii politice a femeilor.

Personal am atras atenţia asupra argumentelor pentru participarea femeilor în politică, argumente care stau şi la baza înfiinţării şi activităţii organizaţiilor speciale de femei din cadrul partidelor politice (o problemă pe care încerc să o lămuresc de ceva timp în primul rând pentru mine însămi). Am vorbit despre echitate, echilibru, diversitate, discriminare negativă vs discriminare pozitivă, Marte şi Venus, despre cum pot femeile să îmbogăţească cultura politică aducând în prim-planul vieţii publice un sistem de valori diferit şi multe altele. Judecând după reacţiile participantelor se pare că am punctat lucruri noi despre care nu prea s-a făcut vorbire. Discursurile pe care le tot auzim, formal sau informal, despre femeile care intră în politică, se referă la aspecte ale personalităţii acestora care le fac să semene cu colegii bărbaţi, considerate necesare şi suficiente pentru a le asigura succesul. Din păcate acest mod de gândire privează scena politică şi societatea în ansamblu de atributele esenţiale ale feminităţii văzută ca o forţă care construieşte, completează, echilibrează şi nu porneşte o cruciadă pentru câştigarea unor drepturi pe care deja le are dar, de fapt, nu le valorifică suficient.

Tot zilele acestea, absolut întâmplător, a avut loc la Bucureşti conferinţa cu tema ”Femeile în viaţa publică: mentalităţi şi realităţi româneşti şi europene”, a femeilor din PDL. Bineînţeles că atracţia evenimentului a fost modelul de succes Elena Udrea. Nu voi fi răutăcioasă pentru că mi-a trecut demult furia şi nu mai simt nevoia să mă manifest în această direcţie. Are certe calităţi fizice care, se ştie, au fost primele care au adus-o pe scena politică (şi sunt declaraţii publice care confirmă acest lucru) şi multă ambiţie pentru care merită apreciată. Dacă e să judecăm după darurile fizice cu care Dumnezeu a înzestrat femeia până într-acolo încât i se zice ,,sexul frumos" atunci avem de-a face cu un foarte mare dezavantaj pe care îl au bărbaţii când e vorba de apariţiile publice, care în politică sunt esenţiale. Se simte această frustrare, cu atât mai justificată atunci când femeile fac uz în exces de aceste calităţi în detrimentul altora, spre profunda discriminare a colegilor bărbaţi. Dar ceea ce a atras numeroase comentarii şi luări de poziţie au fost exprimările de genul: ,,Dacă o femeie are pretenţia, are tupeul să-şi aroge dreptul de a activa în politică, intră în conflict cu bărbaţii", ,,deşi există vot uninominal, femeile trebuie să fie susţinute tot pe liste de partid", ,,sprijinul pe care îl primeşte o femeie este însoţit de suspiciuni, comentarii calomnioase". Cu tot respectul, stimată doamnă, pentru poziţia pe care o aveţi şi funcţia pe care o ocupaţi, dacă aţi intrat în politică cu pretenţii şi cu tupeu, susţinută pentru că trebuie, nu puteţi primi altceva decât suspiciuni, comentarii calomnioase şi o permanentă predispoziţie pentru conflict. Dacă vrei să construieşti ceva durabil nu o faci cu tupeu ci cu acea putere interioară pe care, da, unele femei şi unii bărbaţi chiar o au!

Grand Traian. Hotel Traian

Am fost în Piaţa Unirii azi, ca mulţi ieşeni. Ceva mi se părea nefiresc şi nu prea înţelegeam ce anume. Nu mă refer la mult-comentatele huiduieli, abia ele au făcut, din păcate, firescul acestei zile. Priveam spre delegaţia oficială, ascultam discursurile şi mă întrebam ce e altfel anul acesta. Până ce Găbiţa, prietena mea dragă, mi-a semnalat un lucru pe care numai instinctul ei matern îl putea sesiza. În timpul huiduielilor, băiatul ei, un copil deosebit de talentat, se afla cu colegii săi dansatori, pe scările Hotelului Traian unde, împreună cu alţi liceeni din Iaşi, flancau pur şi simplu, grupul de oficialităţi. Am avut în acelaşi moment revelaţia grotescului şi a cinismului cu care, mi-e greu să cred că fără intenţie, potentaţii zilei au înţeles să se pună la adăpost de o eventuală escaladare a evenimentelor. Abia atunci am observat că aceştia nu au mai folosit scena special amenajată, preferând să rămână pe scările hotelului unde majoritatea dintre ei dormiseră cu o seară înainte, şi unde puteau să se retragă mai uşor la nevoie. Şi pentru a fi sigură că nu e o întâmplare, am căutat imagini din anii trecuţi de la acelaşi eveniment.

2009

2010

2011

S-ar putea să fie totul o festă a propriei mele imaginaţii, sunt răspunsuri pe care nu le vom afla niciodată. Nu putem decât să ne bucurăm că nu a fost prin mulţime vreo minte mai rătăcită (lucru care ar fi fost foarte posibil, judecând după furia oamenilor) care să fi pus în pericol pe acei copii care chiar nu au nicio vină şi care chiar nu aveau ce căuta acolo.

Nu ne mai miră locurile din ce în ce mai bizare de unde înţeleg oficialii noştri să facă declaraţii cât se poate de oficiale sau să marcheze momentele solemne pe care sunt invitaţi să le onoreze. De fapt scările Hotelului Traian din Iaşi sunt un loc muuuult mai elegant decât hipermarketurile şi parcările de unde adesea ne vorbeşte preşedintele. Dar nu pot să nu observ că acest minunat hotel nu este nicidecum o instituţie reprezentativă pentru a marca această zi (măcar de s-ar fi dus la Unirea, dar undeva sus şi fără copii după ei). Poate singura legătură este cea de nume, poate domnului preşedinte i-o fi plăcut cum sună: Grand Hotel Traian. Mă rog, măreţia se obţine altfel.

Pe cât de neinspiraţi au fost reprezentanţii puterii rămânând pe scările unui hotel pentru a marca festivităţile dedicate Zilei Unirii, pe atât de inspirată a fost opoziţia în alegerea zilei şi a locului în care să pună bazele unei noi alianţe. Inspirat, elegant, bine gândit (ştiu, sunt subiectivă şi aşa vreau să rămân). Doamne-ajută!

În altă ordine (aproximativă) de idei:

Domnul Baconsky în timp ce declara: ,,Ce-a fost mai rău este deja în spatele nostru." Uau! Am fost toţi de acord că e declaraţia zilei. Şi imaginea e grăitoare!

Domnul Simirad, supărat: ,,Din păcate, tot cei de la Bucureşti au venit să ne strice această sărbătoare:" Recunosc, eu m-am prins mai greu. Am crezut că se referă la cei din spate care, cu excepţia copiilor şi a primarului, veniseră toţi de pe la Preşedinţie, Parlament şi de pe la Guvern care, culmea, sunt la Bucureşti din câte ştiu. Cum e cu regulile ospeţiei, că nu mai înţeleg? Şi chiar a avut dreptate, fără să vrea, în acest sens: dacă nu veneau toţi cei de acolo, din jurul domniei-sale, ieşenii ar fi sărbătorit Unirea în linişte. QED!

UPDATE: Acum am înţeles de ce liderii opoziţiei nu au mai ţinut niciun discurs. Păi dacă şi-au spus ăştia tot! Baconsky a vorbit ca un păcătos care spune adevărul când se aşteaptă mai puţin, iar Simirad a aplicat otova ,,legile ospeţiei", culmea, tot fără să-şi dea seama ce iese. Oricum despre evenimentul în sine nu se putea vorbi prea mult, starea generală din piaţă era prea ostilă. Păcat!

Cine sunt EU...

,,Cine esti tu? Cine sunt eu? Cine suntem noi de fapt?

Probabil ca multi dintre voi v-ati pus intrebarea aceasta la un moment dat. Cine sunt eu cu adevarat? Cine este acest EU? Eu sunt oare numele meu? Sunt corpul meu? Sunt gandurile mele? Sunt emotiile mele? Sunt ceea ce simt, sunt sentimentele mele?

In toate aceste intrebari observam o constanta: un subiect si un obiect observat. ,,Eu sunt corpul meu" - exista doua entitati: cel ce pune intrebarea si subiectul intrebarii, corpul. Practic ,,cineva" face o observatie despre ,,altcineva". Avem observatorul si observatul...doua entitati distincte care nu se confunda. Deci eu nu sunt corpul...EU este mai mult decat corpul, emotiile, gandurile si sentimentele mele. EU se poate regasi in toate aceste lucruri dar aceste elemente nu-l descriu in intregime, nu-l cuprind in totalitate.

Sa o luam altfel: daca iti tai o mana nu mai esti tu? Daca acum plangi sau razi nu esti tot tu? Daca esti nervos sau bolnav nu esti tot tu? Daca iti schimbi numele, tara, culoarea parului sau iti maresti sanii nu esti tot TU? Orice schimbare ai face ramai tot TU.

Deci cine sunt EU?

Aceasta ar fi intrebarea esentiala a omului. Si ea se afla in stransa legatura cu ,,Exista Dumnezeu?".

Omul intotdeauna isi imbraca acest EU cu diverse haine in functie de conjunctura momentului. Acum sunt corpul, acum sunt emotie, acum sunt sentiment, acum sunt gand, idee etc. Doar ca noi uitam in permanenta ca noi suntem mai mult de atat. Si ramanem blocati la acel nivel. Noi uitam ca partea fizica este doar o parte din noi. Cand ne doare ceva uitam de tot restul si ne identificam cu durerea respectiva, cu organul care sufera.

Iar cel mai dureros este ca cel mai adesea ramanem blocati in nefericire. La un moment dat ni se intampla ceva pe care noi o interpretam ca o situatie negativa si care genereaza o durere - fizica sau emotionala. Depasim momentul si ne refacem fizic si emotional. Dar amprenta acelui eveniment ramane puternic gravata in noi. Si ajungem sa ne identificam cu aceasta amprenta si o ridicam la rang de realitate , de EU. Eu sunt acel copil care la scoala nu putea sa recite poezii si era timid. Aparent ne gandim : cand eram mic eram mai timid. Dar surpriza: copilul inca traieste in noi! El traieste prin amintirile noastre si prin emotiile pe care le avem fata de acea perioada din viata noastra. Si el iese la suprafata atunci cand te astepti mai putin...

Toate aceste evenimente din viata noastra ne creeaza istoria personala. Iar istoria noastra personala ne spune cine suntem. Ea ne dicteaza cum sa ne traim viata. Dar este un EU fals construit pe o perspectiva ingusta, limitata. Este istoria personala construita pe sute de experiente de viata luate separat si fara a fi integrate armonios cu EU-ul nostru real. De aceea multi ajungem sa fim extrem de nefericiti. In momentul in care EU-ul artificial - cel care ne defineste acum - se departeaza tot mai mult de EU-ul esential atunci apar problemele: de sanatate, emotionale, de iubire etc.

Recalibrarea este simpla. Doar puneti intrebarea : Cine sunt EU? Si observati cum in fiecare raspuns veti observa cele doua entitati: observatorul si observatul.

Istoria personala poate fi rescrisa. Si chiar este o tehnica importanta in orice cale spirituala chiar daca poarta denumiri diferite.

Trecutul poate fi schimbat. Curios, nu? Ciudat...credeam ca trecutul este deja batut in cuie. A fost. S-a dus. Gata.... Asa este...aveti dreptate. Dar ceea ce intelegi tu prin trecut , prin istorie este perceptia ta asupra acelui eveniment si nu evenimentul in sine. Soarele rasare in fiecare dimineata si nu tine cont de dispozitia noastra. Daca te-ai culcat tarziu sau in ziua respectiva ai un examen la care ai emotii atunci acel rasarit de soare are o semnificatie pentru tine - nu este un eveniment neaparat pozitiv. Dar daca in ziua respectiva tu trebuie sa te intalnesti cu cineva drag sau faci ceva ce-ti doresti foarte mult atunci acel rasarit reprezinta pentru tine un eveniment pozitiv. Dar rasaritul e rasarit. Soarele nu se gandeste: azi rasar mai tarziu pentru ca Dan mai are chef sa doarma. Asa privim si evenimentele din viata noastra."

                                                       (Dan Ciubotaru, www.ascella.ro )

Cele şapte minuni...

Dragi prieteni, îmi doresc ca anul care a început să ne aducă mai aproape de noi înşine, de esenţa fiinţei noastre, de ceea ce contează cu adevărat, valori pe care această lume nebună nu le poate lua şi nu le poate altera. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru minunile pe care le-a sădit în sufletele noastre, pentru darurile cu care ne-am născut şi de care nu ştim să ne bucurăm cu adevărat, căutând adesea bucuria şi fericirea înafara fiinţei noastre, în obiectele sau fiinţele care ne înconjoară, în locuri îndepărtate sau plăceri trecătoare. Bucuria e în noi, fericirea nu ne-a părărsit niciodată, Dumnezeu a avut grijă de asta!

La multi ani!

(foto: http://www.humanitysteam.ro/ )

Măştile...

   Fiecare mască pe care o laşi să cadă spune povestea unei neputinţe sau a unei vinovăţii. Fiecare mască adăugată anunţă că iţi lipseşte ceva, că ceva trebuie revizuit, schimbat şi remodelat la propria persoană. Fiecare mască iubită şi apoi uitată în cutia din geamantanul plin al falselor împliniri te zguduie puţin. Fiecare mască dorită cu ardoare şi apoi abandonată cu bunăvoinţă vorbeşte despre puterea individuală de transformare. Fiecare mască care ţi se oferă te vrea pe tine în locul ei. Ultima mască este surghiun şi abandon. Este capitularea ta supremă, chiar... în faţa ta.

   Măştile sunt paturile în care ne ţinem sufletul la cald şi la adăpost. Dar din când în când trebuie să renunţăm la ele, la măştile şi iluziile noastre. Uneori, cameleonul trebuie să dispară, uneori trebuie să-i facă loc EU-lui în stare pură. Măştile ne cer să fie puse şi mai apoi distruse. Noi, oamenii, ne încăpăţânăm însă să le păstrăm pentru prea mult timp. Mereu, mereu vrem mai mult timp... (Dana Negoiţă)

(sursa foto: http://madalinamitupictura.blogspot.com/ )

Interviu cu Dumnezeu

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.

- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

- Faptul că:  se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc să fie copii; îşi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea;  se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul;  trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:

- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

- Să înveţe că:  durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece;  un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin;  există oameni care iubesc dar, pur şi simplu, încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit ;  nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

- Doar faptul că sunt aici... Intotdeauna.

(sursa http://astrologykom.blogspot.com/ - codul omega)

Femeile devin mediatic si politic interesante doar cand isi risca viata, nu cand o dau, cand o cresc, cultiva, educa, ingrijesc

Am citit zilele trecute un articol al d-nei Mihaela Miroiu despre sacrificiul învăţătoarei Cristina Anghel, aflată în greva foamei pentru apărarea drepturilor unei întregi categorii sociale. Un articol despre politică, principii, lectii de viata, din care voi reda câteva fragmente care mi-au atras atenţia în mod deosebit.(aici aveţi articolul integral)

,,Scriu acest articol in momentul in care Cristina Anghel intra in a 54-a zi de greva foamei. De patru zile a acceptat perfuzii minime. Sunt sperante ca va supravietui acestui autosacrificiu pentru statul de drept in Romania. Aceasta femeie extraordinara isi risca viata pentru aplicarea unei legi privind majorarea salariilor cadrelor didactice.
In Decembrie 89, in ciuda intunericului, frigului si foamei, mii de romani si-au riscat viata pentru libertate, nu pentru paine. Ei au strigat Jos dictatura!, nu Jos ratiile alimentare! Cristina Anghel nu striga: vreau bani pentru mine, ci spune clar, limpede si cu blandete: vreau sa traiesc intr-un stat unde legile sunt respectate si oamenii se supun legilor si numai lor, nu vointei arbitrare a unor ocupanti ocazionali ai puterii politice. (...)

In Parlamentul Romaniei sunt 90% barbati. Cele 10% femei exista acolo, in mare masura fiindca puternicii din randul celor 90% le-au selectat candidatura pe criterii care de loialitate fata de ei insisi sau, uneori, de capricii personale. Cele inca 40% inexistente in Parlamentul Romaniei fac parte din categoria celor care nu au putere, a celor carora regimurile arbitrare si cele patriarhale le desconsidera interesele. Felul in care le calca in picioare este evident: domeniile feminizate, cu exceptia justitiei, de care politicienii se tem macar un pic, sunt cele mai prost platite, la ora actuala, salariile din aceste domenii sunt sub limita de supravietuire: educatia, sanatatea, administratia, cultura. Cum se pot opune femeile dictaturii care le desconsidera? Calea politica, in lipsa aplicarii Legii Egalitatii de Sanse intre Femei si Barbati, nu le este accesibila. Spre deosebire de alte state europene, noi nu avem un minim de reprezentare a femeilor de 30-40% in Consiliile locale si in Parlament. Absolventii facultatilor care te fac apt pentru guvernare: Stiinte Politice, Administratie Publica, Studii Economice, Drept, Sociologie, Relatii Internationale sunt in proportie de peste 70% femei. Selectia actuala a politicienilor, sub aspectul pregatirii este o contraselectie, iar sub aspectul genului este profund discriminatorie.
Imaginati-va ca, in cazul nostru, nu Cristina, ci Cristian Anghel ar fi ofiter al armatei Romane si ca Parlametul ar avea 90% femei care ar socoti ca sunt importante doar domeniile in care lucreaza ele: educatie, sanatate, administratie si ca, baietii acestia care se joaca de-a razboiul, fara sa ajunga niciodata pe front decat in numar foarte mic, ar trebui sa fie ultimii in grila de salarizare, la fel ca si cei care lucreaza in Serviciile secrete, mai ales ca Romania nu e tocmai tinta terorismului si spionajui. Importante sunt numai serviciile de educare, ingrijirea sanatatii, administrare. Ofiterul Cristian Anghel ar avea 650 de lei pe luna, cat sa isi cumpere covrigi, sa isi plateasca intretinerea, consumul celor doua becuri de 40 de wati, crema de lustruit bocancii si cate o camasa de doua ori pe an. Degeaba s-ar sindicaliza si ar lua colectiv atitudine publica. Nici nu l-ar vedea nimeni pana intr-o zi in care omul ar intra in greva foamei impotriva desconsiderarii armatei si neaplicarii legii care le permite ofiterilor sa nu traiasca din covrigi.
Cristina Anghel, de aceasta data, este cea care recurge la un gest extrem. Ea nu are putere. Care este puterea celor fara de putere, adica a femeilor? Ele nu conduc nici macar sindicatele din propriile domenii. Interesele lor sunt mereu reprezentate de aceiasi barbati incapabili sa le apere de desconsiderare.
Cazul Anghel ne spune ca femeile devin mediatic si politic interesante doar cand isi risca viata, nu cand o dau, cand o cresc, cultiva, educa, ingrijesc. Politic, Romania este statul cu cele mai dispretuite femei."

Este opinia unei distinse personalităţi culturale şi ştiinţifice care susţine activ mişcarea feministă din România. Fără să mă consider o feministă, nu pot să nu observ adevărurile din aceste rânduri, chiar dacă situaţiile prezentate pot fi interpretate nu neapărat diferit dar poate din unghiuri diferite.

E adevărat că sunt puţine femei în Parlamentul României dar, din cele puţine câte sunt, cu siguranţă se găsesc câteva care îşi merită cu prisosinţă locul.

Foarte adevărat este faptul că educaţia, sănătatea, administraţia, cultura şi, aş adăuga eu, asistenţa socială sunt domenii ocupate în proporţie covârşitoare de femei. Faptul că sunt cel mai prost finanţate nu cred că mai poate fi considerat o coincidenţă.
Toate aceste adevaruri care dor si ne costa atat de mult pot fi analizate din perspective diferite. Putem sa strigam in continuare ca femeile sunt discriminate dar putem la fel de bine sa transmitem pe orice cale femeilor din Romania ca schimbarea acestei atitudini va veni din schimbarea pe care ele insele o vor initia in primul rand in propria formare si dezvoltare personala, in schimbarea de atitudine care genereaza raspunsuri dezirabile la nevoile fiecaruia. Subiectul e departe de a fi epuizat!

Tangou prezidenţial

   Am revenit, dragi prieteni, încurajată şi de bloggerii liberali care mi-au bătut prieteneşte obrazul zicându-mi, mai în glumă, mai în serios, să mă apuc de scris la mine acasă pentru că dacă sunt doar postac nu prea am ce căuta în clubul lor, exclusivist. :-) Şi pentru că de ceva vreme mă tot frământă ideea privind locul femeii în politica românească (ori prea sus, ori prea jos, rareori pe unde trebuie) nu mă pot abţine să nu comentez ultimele aspecte care se prefigurează pe scena politică românească conform ultimelor directive cotroceniste. Voi folosi materialul clientului, frânturi de interviuri şi declaraţii pentru a nu fi considerată tendenţioasă.

   În februarie 2005, în ciuda stuporii generale, presedintele a numit-o pe Elena Udrea şef peste Cancelaria Prezidenţială. Ea era membru al PNL încă din 2002, şi din partea PNL a candidat şi pentru postul de consilier municipal la Primăria Capitalei. (...) Întrebat de ce a ales-o tocmai pe Elena Udrea dintre toţi consilierii săi cu mai multă experienţă şi greutate profesională, Băsescu a ţinut să pună în valoare atuurile ei fizice: "Mi s-a părut interesant ca pe lângă nişte figuri acre să fie şi o persoană care arată bine". Iar când frumosul său consilier a declarat într-o emisiune televizată că Norvegia are preşedinte, Băsescu şi-a asumat el personal greşeala intrată în antologie: "Îmi asum tot, inclusiv emisiunea".(sursa jurnalul.ro) Induiosator! Iar motivatia pentru aceasta numire e destul de...subtire pentru un bugetar de rang inalt, platit din bani publici.
    Noiembrie 2009. Ministrul interimar al Turismului Elena Udrea a spus, duminică, la un spectacol electoral organizat într-o comună gălăţeană, după audiţia melodiei "Noi suntem români", care se încheie cu un vers ce face referire la împăratul roman Traian, că "Noi suntem urmaşii lui Traian, ai lui Traian Băsescu". (sursa mediafax.ro) Patetic!
   Octombrie 2010. Elena Udrea a fost întrebată de jurnalişti dacă intenţionează să candideze la şefia PDL. "În mod categoric, nu voi candida", a răspuns Udrea. Întrebată însă dacă şi-ar dori să facă acest lucru, Elena Udrea a răspuns: "Este o diferenţă între a-ţi dori ceva şi a putea".(sursa mediafax.ro) Deci ar vrea!
   Surprinzator, la doar cateva zile, presedintele ne lumineaza:
"Exclud un candidat femeie şi la preşedinţia partidului şi la Preşedinţia României. Nu exclud candidatura, exclud şansa", a spus preşedintele Băsescu. Desi a fost o intrebare cu caracter general, mintea prezidentiala era focusata pe o singura persoana. L-a salvat Videanu de la aceasta ineptie declarand: "Eu cred că orice membru al PDL care îndeplineşte condiţiile statutare are o şansă, absolut orice membru.(...) Eu cred că orice coleg de-al meu are şansa de a putea deveni (...) preşedinte al partidului". Cam asa ar fi trebuit sa sune raspunsul presedintelui, dar, ca de obicei, gura pacatosului...
    Întrebat dacă Elena Udrea ar putea fi numită prim-ministru, Traian Băsescu a exclus această variantă. "Nu, şi vă spun şi de ce. Vă aduceţi aminte că eu am fost promotorul în partid al promovării tinerilor. Am ajuns între timp la o concluzie. Este extraordinar să promovezi tineri, dar să fii foarte atent unde îi ajuţi să ajungă, atunci când poţi să-i ajuţi. Funcţiile înalte de tip prim-ministru, de preşedinte, implică o experienţă de viaţă. Nu e suficient să fii inteligent, aici v-o descriu pe doamna Udrea... Inteligent, ambiţios, capabil de negociere, extrem de rezistent în bătălia politică... Aş spune, la vârsta dânsei, 36, 37 de ani, un politician, unul dintre cele mai bune produse ale politicii în PDL în ultimii ani. Dar de aici şi până la funcţia de prim-ministru sau de preşedinte este cale lungă", a declarat Traian Băsescu la Pro TV. Sugestiv!
    S-a cam grabit domnia-sa in evaluarea sanselor? Iata de ce:
Ioan Oltean (...) a fost întrebat de un jurnalist dacă partidele din România sunt pregătite să fie conduse de o femeie, el refuzând să răspundă iniţial la o altă întrebare referitoare la o posibilă candidatură la şefia PDL a Elenei Udrea. "De ce nu? Poporul acesta este unul misogin? Eu nu sunt misogin, aşa că eu aş vota o femeie frumoasă, deşteaptă şi bine, bine intenţionată. De ce nu? Frumoasă, deşteaptă şi bine intenţionată, cu cunoştinţe vaste şi cu dorinţa de a face ceva în ţara aceasta", a subliniat Ioan Oltean. Poate a vrut sa spuna: o femeie frumoasa, una desteapta si una bine intentionata. Ca doar sunt mai multe functii disponibile, nu? Am fost rea, recunosc!

    Poate va intrebati unde este logica? Ar trebui sa fie? In mod normal da. Sunt probleme de ,,bucatarie" pedelista care n-ar trebui sa ne preocupe prea mult. Dar cand deciziile lor afecteaza grav bucataria noastra, incepe sa ne intereseze cam tot ce spun si ce fac. Am mai pomenit in alte postari despre politica de tabloid si pericolul care vine din acest mod de a promova persoane pe criterii estetice facandu-le personalitati peste noapte. Sunt destui oameni, tineri si nu numai, care ii considera modele. Si cand vine vorba de criterii estetice bineinteles ca e vorba de ,,sexul frumos". Criteriu nerelevant in politica daca privim din perspectiva electoratului. Poate fi insa foarte important cand e vorba de numarul de voturi pe care il poate aduce. Tot expozeul de mai sus este menit sa evidentieze manipularea unui personaj care traieste iluzia unui succes. Se practica in politica romaneasca foarte mult acest mod de promovare in care in schimbul unei pozitii vizibile ti se cere sa renunti, temporar cel putin, la propriile opinii, ganduri, idei si chiar drepturi. Partidul prezidential si-a facut un titlu de lauda din promovarea femeii in politica, astfel ca ne-am trezit cu cateva personaje in posturi cheie dupa ultimele alegeri. Dovada ca promovarea a fost facuta artificial si cam peste capul persoanelor implicate sunt scandalurile Ridzi, Udrea, solutionate in coada de peste, si mai nou scandalul Anastase care a pus capac. Daca aceste persoane (care sunt sigura ca poseda numeroase calitati care ar putea contura o personalitate politica) ar fi fost lasate sa gandeasca si sa decida in ceea ce priveste traseul lor politic, probabil ca astazi nu ar mai fi fost tinta atator atacuri. Cei care le-au impins prea in fata si prea sus sunt cei care au servit cu acest gest electoratului, pe langa ulei, zahar si alte de-ale gurii, si ceva pentru ,,a lua ochii". Nimic substantial, nimic peste primul nivel al piramidei trebuintelor umane.

Ingeri

Flori de mai...

Atat ne-a mai ramas, cu toata nebunia care ne inconjoara: frumusetea naturii care parca se incapataneaza sa nu fie trista niciodata, desi noi ii dam si ei suficiente motive, zambetul unui copil despre care, iata, pot spune acelasi lucru. Sunt valori perene la care ne vom intoarce mai curand decat credem chiar noi.

Hristos a înviat!

Mulţumesc, Fulvina!

Femeia...

Aşa e mama şi a fost bunica

Aşa suntem femei lângă femei

Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica

Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme

Ei încurcând ce ele limpezesc

Ei numai tălpi şi ele numai palme

Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?

Nimic măreţ, nimic impunător.

Schimbându-şi după ei şi drum şi nume

Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă

Şi pentru care plată nici nu cer

De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă

Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede

Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot

Şi de aceea nimeni nu le crede

Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica

Şi ca ele mâine eu voi fi.

Ce facem noi, femeile? Nimica,

Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă

În fiecare lanţ făcut din doi

Ce greu cu noi femeile în viaţă

Dar e şi imposibil fără noi…

Cântec femeiesc  de Adrian Păunescu